21 de strategii pentru remarketing Google Adwords

21 Strategii de remarketing Google ads

Modul de configurare a campaniei de remarketing depinde de obiectivele de afaceri și de tipurile de clienți la care doriți să ajungeți. Pentru a vă putea ajuta să vă atingeți obiectivele, iată câteva sfaturi și sugestii de care să țineți cont atunci când creați campania de remarketing.

Strategii pentru listele de remarketing

1. Vizați toți vizitatorii site-ului și utilizatorii aplicației dvs.

Cea mai simplă metodă pentru activități de remarketing este să vă adresați utilizatorilor care v-au accesat site-ul sau au folosit aplicația. Abordarea recomandată este să folosiți „Lista optimizată pentru Google Ads”, care vă ajută să contactați vizitatorii site-ului, utilizatorii aplicației și alte surse de public.

2. Folosiți strategii de licitare care să optimizeze conversiile

Strategiile de licitare inteligentă Optimizare CPC (cost pe clic) ajustează automat sumele licitate manuale în funcție de probabilitatea clicurilor de a genera o vânzare sau o conversie pe site. Notă: această opțiune este recomandată atunci când aveți mai puține conversii. În alte situații, folosiți licitarea în funcție de suma CPA vizată sau de rentabilitatea vizată a cheltuielilor publicitare.

Licitarea unei sume CPA (cost-pe-acțiune) vizate este un instrument de optimizare care vă poate ajuta să maximizați rentabilitatea investiției (ROI) optimizând sumele licitate în timp real, afișare cu afișare. Dacă folosiți această opțiune, nu va mai trebui să ajustați manual sumele licitate pentru a vă îndeplini obiectivele de conversie.

Rentabilitatea vizată a cheltuielilor publicitare (ROAS) vă ajută să atrageți clienți setând o sumă licitată cost-pe-clic maximă și încercând să atingă o rentabilitate a cheltuielilor publicitare egală cu cea vizată de dvs.

Opțiunea Maximizați numărul de conversii va încerca să vă aducă cel mai mare număr de conversii pentru bugetul specificat, fără a ține cont de rentabilitatea cheltuielilor publicitare sau de suma CPA vizată.

Strategiile de licitare manuală dacă preferați să gestionați manual sumele licitate din campaniile de remarketing, vă recomandăm să stabiliți o sumă licitată CPC maximă.

Iată câteva strategii de licitare care vă pot ajuta să îmbunătățiți performanța activităților de remarketing:

Dacă vă mulțumește performanța campaniei de remarketing, vă recomandăm să sporiți suma licitată pentru a ajunge la mai mulți clienți și pentru a îmbunătăți rentabilitatea investiției. Sporirea sumei licitate vă poate ajuta să îmbunătățiți poziția anunțului, crescând șansele ca acesta să apară în mod constant pe site-uri web din Rețeaua de display pentru utilizatorii din lista de remarketing.

În cazul în care ați creat liste de remarketing cu diferite durate de apartenențe, puteți folosi managementul sumelor licitate în avantajul dvs. Să presupunem că doriți să ajungeți la vizitatori care au vizitat site-ul dvs. în ultimele 30 de zile, separat de persoanele care v-au vizitat site-ul în ultimele șapte zile. Puteți crea două liste, fiecare cu propria durată, apoi puteți licita mai agresiv pentru lista pe care o considerați cea mai importantă.

Exemplu

 Nina este proprietara unui site de produse electronice și știe că probabilitatea ca utilizatorii să cumpere un televizor este mai mare în prima săptămână după ce aceștia au accesat paginile referitoare la televizoare. Licitează mai mult pentru persoanele care s-au alăturat listei sale în ultimele șapte zile. Este posibil ca și utilizatorii care au accesat site-ul său în ultimele 30 de zile să dorească în continuare să cumpere produsele, însă ea nu vrea să liciteze la fel de agresiv pentru aceștia.
Pentru aceasta, creează o listă cu vizitatorii paginilor despre televizoare, cu o durată a apartenenței de șapte zile și licitează mai agresiv pentru această listă. În plus, ea creează o a doua listă cu vizitatorii paginilor despre televizoare, cu o durată a apartenenței de 30 de zile. Pentru a nu se adresa vizitatorilor din ultimele șapte zile prin ambele liste, ea creează apoi o combinație personalizată care să vizeze lista cu durată de apartenență de 30 de zile, exclude lista de șapte zile și folosește o sumă licitată mai puțin agresivă.

3. Vizați segmente de public similare

Când creați o campanie sau când modificați opțiunile de direcționare pentru un grup de anunțuri, puteți alege să vizați „Segmente de public similare”. Direcționarea în funcție de segmente de public similare vă ajută să afișați anunțuri pentru persoanele care au aceleași caracteristici ca utilizatorii din listele de remarketing. Aflați mai multe despre segmentele de public similare.

4. Folosiți direcționarea automată

În mod prestabilit, campaniile din Rețeaua de display folosesc direcționarea automată conservatoare, care afișează anunțurile pentru un public similar celui vizat. Puteți extinde acoperirea anunțurilor cu ajutorul direcționării automate agresive. Aflați mai multe despre opțiunile de direcționare.

5. Folosiți remarketingul dinamic

Un motor Google Ads de recomandare de produse poate afișa produse și servicii pentru persoanele care le-au văzut deja pe site-ul dvs. Motorul de recomandare va decide și ce tip de dispunere a anunțurilor va da cele mai bune rezultate, în funcție de persoană și de dispozitivul folosit. Aflați mai multe despre remarketingul dinamic.

6. Interacționați din nou cu vizitatorii care au abandonat coșurile de cumpărături

Uneori, utilizatorii adaugă articole în coșul de cumpărături online, dar nu finalizează achiziția. Pentru că acești clienți sunt adesea foarte aproape de a lua o decizie, poate fi o bună oportunitate să le veniți în întâmpinare și să îi ajutați să efectueze achiziția. Pentru a vă adresa acestui public, configurați lista de remarketing în așa fel încât să vizeze „Vizitatorii unei pagini care nu au accesat altă pagină” și indicați adresa URL a paginii coșului de cumpărături și a paginii de confirmare a comenzii.

Exemplu

Nina conduce un magazin online de articole electronice . Ea descoperă că mulți clienți plasează elemente costisitoare în coșurile de cumpărături, dar nu întotdeauna finalizează tranzacțiile. Nina se hotărăște să creeze o campanie de remarketing pentru a determina clienții respectivi să revină în magazinul ei și să finalizeze tranzacția.

7. Vânzare up-sell sau cross-sell către clienții existenți

Clienții care au achiziționat deja articole de pe site-ul dvs. ar putea fi interesați și de produsele sau serviciile complementare pe care le oferiți.

Prin crearea unei liste cu „clienții care au efectuat conversii”, veți ajunge la un număr mai mic de vizitatori ai site-ului, însă acești clienți sunt deja familiarizați cu afacerea dvs. și sunt interesați să încheie tranzacții. Personalizați anunțurile pentru acest grup.

Puteți crea, de asemenea, liste de remarketing pentru anumite produse. În cazul în care clienții au vizualizat anumite elemente și apoi au făcut o achiziție, ați putea să le afișați anunțuri despre un produs similar.

Exemplu

Andrei este proprietarul unui magazin online cu articole pentru grădinărit și dorește să ajungă la clienții care au accesat deja secțiunea de semințe a magazinului său și apoi au efectuat o achiziție. Știe că utilizatorii care au achiziționat semințe de plante sunt adesea interesați de produsele alimentare din plante și creează o campanie de remarketing pentru a promova aceste produse similare către clienții existenți.

8. Prezentați diferite categorii de produse

Pentru a prezenta diferite categorii de produse, creați o listă de remarketing pentru fiecare categorie de produse,  adresa URL a fiecărei liste conține numele categoriei.

Exemplu

Ioana deține un magazin online de îmbrăcăminte și dorește să afișeze diverse anunțuri de remarketing pentru clienții care caută îmbrăcăminte pentru femei și pentru cei care caută îmbrăcăminte pentru bărbați.

Ioana creează un anunț care apare pentru clienții ce au accesat pagina „Îmbrăcăminte pentru femei” și un anunț diferit pentru clienții ce au accesat pagina „Îmbrăcăminte pentru bărbați”.

9. Adresați-vă clienților într-un anumit interval de timp după efectuarea unei achiziții

În cazul în care este probabil ca utilizatorii să achiziționeze de la compania dvs. într-o anumită perioadă de timp după prima interacțiune, puteți să creați o listă de remarketing în funcție de o anumită durată de apartenență.

Pentru a ajunge la clienții care au făcut o achiziție în ultimele 30 până la 90 de zile, creați două liste de remarketing: una cu o durată de 30 de zile și una cu o durată de 90 de zile. Apoi, utilizați o listă de combinații personalizate pentru a ajunge la toți clienții incluși în lista de 90 de zile, dar nu și în cea de 30 de zile.

Exemplu

Tudor deține un site web de jocuri video. Tudor știe că utilizatorii care cumpără o consolă pentru jocuri de pe site-ul său cumpără adesea mai multe jocuri după 30 – 90 de zile, însă după această perioadă este puțin probabil ca aceștia să mai efectueze o nouă achiziție. Tudor decide să creeze o campanie de remarketing pentru a vinde jocuri video tuturor clienților care au cumpărat o consolă în urmă cu 30 – 90 de zile.

Strategii pentru anunțuri

10. Adaptați anunțurile la strategia de remarketing

Strategia privind materialele publicitare este la fel de importantă ca și cea privind lista de remarketing. Iată câteva recomandări generale pentru anunțurile de remarketing:

  • relevante pentru publicul la care doriți să ajungeți
  • aceeași linie stilistică a site-ului dvs.
  • îndemnuri atrăgătoare

Exemplu

Anunțurile de remarketing ale Ioanei pentru utilizatorii care au accesat secțiunea de îmbrăcăminte pentru femei de pe site-ul său ar fi mai relevante dacă ar promova jachete de damă, nu un mesaj generic.

11. Folosiți anunțuri adaptabile

Anunțurile adaptabile își pot ajusta automat dimensiunea, aspectul și formatul, astfel încât să se potrivească în aproape orice spațiu publicitar disponibil, fie că este vorba despre un anunț banner pe un site sau despre un text dinamic pe altul. Cu ajutorul acestora, veți economisi timp și vă veți asigura că se afișează cel mai bun format de anunț în diferite spații publicitare. Aflați mai multe despre anunțurile adaptabile.12. Licitați pentru listele cu șanse mai mari de a genera conversii

Niște sume mai mari licitate sporesc posibilitatea de a ajunge la mai multe persoane de pe listele de remarketing, maximizându-vă expunerea la acest public valoros. Atunci când stabiliți ce sumă licitată să setați, țineți cont de valoarea clienților din fiecare listă de remarketing.

Exemple

Radu vinde produse electronice. Deoarece televizoarele sunt mai profitabile decât camerele foto, el licitează sume mai mari pentru o listă de remarketing care vizează vizitatorii unor pagini cu televizoare decât pentru o listă creată pentru paginile cu camere foto.

De asemenea, a setat două combinații particularizate pentru a ținti două seturi de clienți:

  • cei care accesat site-ul său, dar nu au inițiat o achiziție;
  • cei care au început deja procesul de achiziție pe site-ul său, însă l-au abandonat fără să finalizeze achiziția.

Este mai mare probabilitatea ca utilizatorii care au adăugat deja produse în coșurile de cumpărături să finalizeze o achiziție. Prin urmare, aceștia sunt probabil mai valoroși pentru el. În acest caz, licitează o sumă mai mare pentru grupul de anunțuri asociat acestei liste de remarketing.

Strategii generale

13. Extindeți direcționarea în funcție de locație și de limbă

Întrucât activitățile de remarketing vă pot ajuta să ajungeți la clienții ideali, trebuie să puteți afișa anunțuri pentru aceștia, indiferent de locul unde se află pe web. Este posibil ca vizitatorii site-ului dvs. să vorbească mai multe limbi și să acceseze site-ul de oriunde din lume. Prin urmare, atunci când stabiliți setările campaniei, asigurați-vă că vizați toate limbile.

Atunci când alegeți direcționarea în funcție de locație, rețineți că trebuie să puteți deservi clienții din regiunile vizate.14. Extindeți durata apartenenței la liste pentru a vă adresa mai multor vizitatori

Sporirea duratei listei (de exemplu, de la 30 la 60 de zile) vă permite să interacționați cu utilizatorii care accesează site-ul dvs. web în perioada de timp indicată. În majoritatea cazurilor, cu cât este mai mare durata, cu atât mai mulți utilizatori veți avea în listă.15. Reduceți durata listei pentru a selecta numai vizitatorii cei mai recenți

Pentru a spori numărul de conversii pe baza listei, puteți reduce durata de apartenență pentru a selecta doar cei mai recenți vizitatori. Rețineți însă că, dacă reduceți durata, este posibil să limitați numărul de clienți potențiali la care puteți ajunge.16. Limitați numărul de ocazii cu care vizitatorii pot vedea anunțurile dvs.

Dacă restricționați frecvența, veți limita numărul de expuneri ale unei persoane la un anunț în decursul unei zile, fapt ce poate reduce volumul de afișări.17. Programați apariția anunțurilor în momente în care vizitatorii au șansa să le vadă

Programarea anunțurilor vă ajută să indicați anumite ore sau anumite zile ale săptămânii în care doriți ca anunțurile dvs. să apară. În acest fel, vă puteți adresa utilizatorilor atunci când aceștia sunt online și pregătiți să vă vadă anunțurile.18. Accelerați difuzarea anunțurilor, astfel încât vizitatorii să vadă anunțurile la scurt timp după accesarea site-ului

Difuzarea accelerată încearcă să afișeze anunțurile dvs. cât mai des până la atingerea bugetului. Cu ajutorul acestei opțiuni, veți putea să ajungeți la utilizatorii din listă și să afișați anunțurile imediat ce clienții navighează în Rețeaua de display.

Strategii pe termen lung

19. Investiți banii pe site-uri care dau rezultate

Dacă cheltuiți un procentaj mare din buget pe unul sau două site-uri, dar nu obțineți suficiente conversii pentru a justifica investiția, puteți să reduceți suma licitată pentru aceste site-uri sau să excludeți site-ul din campanie.

În plus, dacă există câteva site-uri cu performanțe foarte bune și cu un CPA redus, vă recomandăm să creșteți suma licitată pentru aceste site-uri.

Urmărirea conversiilor vă arată câte conversii înregistrați cu ajutorul campaniei de remarketing. În plus, puteți să evaluați performanța pe site-urile din Rețeaua de display care v-au afișat anunțurile în comparație cu performanța din Rețeaua de căutare și, pe baza acestor date, să decideți cum să licitați și să optimizați.20. Creșteți dimensiunea listei prin creșterea traficului de pe site

Utilizați o strategie publicitară online complementară cu scopul de a atrage mai mulți utilizatori pe site-ul dvs., astfel încât să îi puteți adăuga în listă. Campaniile din Rețeaua de display și din Rețeaua de căutare reprezintă modalități eficiente de a realiza acest obiectiv.